Marfarii

DAN MIRCEA CIPARIU

DAN MIRCEA CIPARIU s-a născut la 7 septembrie 1972, în București. Este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara, editura Libra. În 2007, volumul său de poeme Tsunami, editura Brumar, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București.

În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, ale asociațiilor Euro CulturArt, Aluniș Art Center și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER). În 2022, publică volumul META VERS, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, la Editura Vellant, carte distinsă cu Premiul Special al revistei Ficțiunea OPT M și cu Premiul Național pentru Poezie ”Vasile Voiculescu”. În 2024, publică volumul Cartușeria, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, Editura Vellant.

braseria Levant
pentru Traian T., Nino, Florin, Mircea și Tudor

„singurătatea nu își alege religia
și nici vietățile rele din cap”

spunem pe șoptite
în timp ce comandăm
inele de calamar
șampanie și caviar

suntem cinci bărbați
în braseria de trofee și nimfe din Levant

clinchet de pahare și cristale iluminate
și șampanii Armand de Brignac
peste singurătățile noastre dresate
peste fluturii din stomac

singurătatea e un meniu pentru insomniaci
cu păpădii și anghinare
cu cardamon și șofran

singurătatea merge la altar
cu amintiri flori fete băieți

singurătatea dă și ia flori albastre de mac
singurătatea dă și ia lecții de pian

marfă cu diamante

sunt un îmblânzitor de spaime
în creierul cu tavane și adrenalină

zi și noapte
memoria ca un picamer
formează deformează reformează
diamante vii și oglinzi de însingurare

luneta trăgătorului de elită
vânează eșecuri
în camera de reflecție a unui iluzionist

absint de mătase
și amprente mentale
ies din lexic și din sinapse

puritatea patinează
pe spațiul interzis
și pe viață

FLORIN DUMITRESCU

FLORIN DUMITRESCU debutează ca textier pentru Timpuri Noi la sfârșitul anilor ’80. Se consacră cu Sarmalele Reci, cărora le este unic textier din 1993. În următorii treizeci de ani, compune texte pentru o varietate de muzicieni de pop, rock, folk și jazz. Cel mai recent proiect muzical este colaborarea cu saxofonistul și compozitorul Mihai Iordache pentru albumul Zeuții (2022), transpus într-un spectacol de jazz experimental și spoken word. Autor al volumelor Ana are mere (1997), ÎNcântece (2007), Dodii (2016) și Sentimentul naturii (2023), participă la cele trei volume colective ale grupului Marfă (1996, 2012 și 2019).

Oracol

Desfă-te memorie ca un ghemotoc de hârtie
Eram într-un cămin de fete din Regie
la parter pe culoar alergam complet gol
Mă urmărea logodnicul mongol
al unei colege de-ale mele de grupă
Ne prinsese în pat la țigara de după
pe care-o împărțeam fără filtru alene
dintr-un cartuș de egiptene
pe care i-l dăruise el cândva
(cred că tocmai asta-l enerva)
așa că tipu-și chemase un întreg hanat
de arcași călare
care m-au vânat
prin băi și vestiare

Mă pitisem în cabină la portar
care sforăia fără habar
și surâdea libidinos în vis
când poarta căminului s-a deschis
și au dat furioși iama
tatăl fetei frații și mama
plus preotul paroh de la ei din sat

Unde se ascunde golanul au strigat
Portarul s-a trezit și cu un impetuos
reflex m-a placat în slină pe jos
printre chiștoace și scuipați
din fericire uscați
vălătuci de praf și talaș
(un loc uitat de târn și făraș)

Cum eram transpirat și alunecos
m-am smuls din strânsoare
și-am țâșnit de pe jos
spre etajele superioare
Abia mă ajungeau din urmă-njurături
dintr-o sută de limbi într-o mie de guri

Și zbang pe un glasvand zăresc un A4
care anunța nușʼce trupă de teatru
studențesc sau brigadă
Până s-apuce potera să vadă
m-am strecurat pe furiș
în poza din afiș
așa nud și prăfuit
am rămas împietrit
în chip de statuie
cu privirea-n zare un pic șuie

Nimeni nu m-a observat decât Roxa și Lesli
despre care tot anul zicea că sunt lesbi
Mi-au aplaudat întregul spectacol
m-au decupat și m-au lipit în oracol

Pietrificată

Ne plimbam cu mâna strânsă-n mână

ne zgribuleam unu-n altul prin troleibuze

Mi-ai dăruit coaja de la o mandarină

pe care ne-o împărțiserăm între buze

Acum am apăsat să se încălzească bancheta

Sunt singur în mașină și rulez ușor

pe lângă tineri care-și privesc tableta

și râd de un râs care nu e al lor

Mai am și azi coaja e pietrificată

dar încă tot mai miroase ceva-ceva

Nu te găsesc pe facebook după numele de fată

dar cine știe poate-i mai bine așa

SORIN GHERGUȚ

foto: Ciprian Hord

SORIN GHERGUȚ – poet și traducător.  A publicat volumele Trei (Vellant, 2016), Orice. uverturi și reziduuri (Pandora M, 2011) și Time Out (Timpul, 1998). A participat la volumele tematice Generația de aur și Perturbări în desfășurare (Fractalia, 2020 și 2021, coord. Vasile Leac), la antologiile De ce pisicile n-au coadă (Art, 2017), Scriitori la poliție (Polirom, 2016), precum și la volumele colective Marfă (Salut, 1996) și Marfă reîncărcată (Brumar, 2011), împreună cu D.M. Cipariu, F. Dumitrescu, B.O. Popescu și D. Pleșa, și Tablou de familie (Leka-Brîncuș, 1995), alături de S. Cârstean, T.O. Bobe, M. Ignat, C. Paul-Bădescu și Răzvan Rădulescu. A tradus în română Poșta de Charles Bukowski (Polirom, 2004; 2017), Prînzul dezgolit de William Burroughs (Paralela 45, 2006; Pandora M, 2020),  Tarantula de Bob Dylan (Humanitas, 2016), Sângele făgăduințelor de Wajdi Mouawad (Fundația Culturală „Camil Petrescu″, 2023) ș.a. Versurile sale au fost traduse în germană, slovacă, suedeză și turcă.

cardio

inima nu se
coboară murdărește
ea doar pulsează

de bine de rău
e o inimă mare
k nicio alta

k alta nicio
n-ai văzut așa ceva
la alte inimi

sau for that matter
alte organe, e o
inimă mare

mai trebuie doar
să-i găsim finanțare

e o inimă fără
asemănare

insert coin (dublu haik)

bagă monedă
bagă bagă monedă
și vezi ce pică

bagă monedă
bagă monedă bagă
pe găurică

DAN PLEȘA

DAN PLEȘA este editor, scriitor și jurnalist cultural. A absolvit Academia de Teatru și Film – specializarea scenaristică și critică de film. A activat în presă și peste zece ani la o casă de discuri ca producător. Se numără printre fondatorii editurii Vellant și al revistei de proză scurtă „iocan” – singura revistă de proză scurtă din România care apare în format tipărit. A publicat poezie în diverse periodice și în volumele: Marfă – (antologie de grup) 1996 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), Marfă reîncărcată (antologie de grup) 2011 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu). Proză scurtă publicată în antologiile Prima dată și Cum iubim, și în volumul de autor Povești de dragoste și neputință – Editura Vellant 2019. În 2023, tot la Editura Vellant a publicat primul lui roman: Miere neagră, roman nominalizat la premiul Ficțiunea cel mai bun personaj, și câștigător al premiului Cartea de proză scurtă a anului 2023 Agenția de carte.

de ce-mi cere iubita s-o tot plimb? orașul
e putred și e hâd. trotuare sparte
de ierburi și de tufe. din blocuri nu a rămas decât talașul
și peste toate se-ntinde o liniște de moarte.

mai bine stăm acasă. o fortăreață
ticsită de averi. căci strâns-am-tot ce ne priește
șampanie, puști, vanghoghi, borcane cu dulceață
topaze și rubine. belșug. nimic nu ne lipsește.

de ce să ne plimbăm aiurea în blindata combi
și să ne furișăm de hoardele de zombie?
să stăm acasă în penumbra ca un veșmânt
să ne trăim iubirea putredă, de lume cât mai departe

căci ea și-a întrecut și cel mai aspru jurământ:
nici moartea nu ne mai desparte.

Sonetul exploratorului

Prin jungla de blocuri, sticlă și mașini,
Cu greu îmi despicam a mea cărare,
Printre ambiții, trădări, speranțe, vini,
Să aflu Eldorado. Nu mă opream din explorare.

Boli, țânțari, rinoceri și tot ce te devoră
Niciun pericol nu-mi frîngea voința.
Pân-am-ntâlnit-o pe ea, o plantă carnivoră.
Sub candelabrele de bal o rochie roșie ce mi-a aprins dorința.

Zăcut-am în a ei cupă de nectar.
Carnea mi s-a topit la ea în baldachin.
Otrava-ți ne-nvelea și ce era sublim a devenit amar.
Și am fugit din dulcele venin.

Azi sunt departe. Beau amar. Amaro, amaretto.
Dar am scăpat. Pe asta, tu, regret-o!

BOGDAN O. POPESCU

BOGDAN O. POPESCU s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din capitală. A susținut două doctorate: primul referitor la moartea neuronală, la aceeași universitate, în anul 2000, și al doilea cu o teză despre mecanismele fiziopatologice ale bolii Alzheimer, la Institutul Karolinska din Stockholm, în anul 2004. Este medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București. A obținut Premiul „Victor Babeș“ al Academiei Române pentru cercetări în domeniul neuroștiințelor. A debutat în presa literară în 1987, în „Suplimentul literar-artistic“ al „Scânteii tineretului“ (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Volume de versuri publicate: La revedere, prințesă, 1995, Marele Premiu „Ion Vinea“ pentru debut literar, Marfă (antologie colectivă), 1996, Poemul de gardă, 1999, Pisica neagră, pisica moartă (împreună cu Traian T. Coșovei), 2001, Leul de după extravaganțe, 2002, Mașinăria de uitare, 2004, Poeme în loc de tutun, 2007, Aerobiciclete, 2010 (premiul ASB pentru poezie, 2011), Cartea dragostei, 2014. În 2011 a publicat volumul de proză scurtă Viață de aruncat la Editura Polirom. Cea mai recentă carte de poezie este Cartea războiului, apărută în 2022. A fost tradus în suedeză, participând la antologia de poezie Om jag inte får tala med någon nu, 2011, și la antologia de proză scurtă românească Skräpliv, 2013. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002.

mereu împreună
în amintirea lui traian t. coșovei

eram împreună, la capătul oceanului
pe insula de sticlă
pe care o băusem, gură la gură, schimbând-o
de la unul la altul până
la ultima picătură
până în ultima seară, urcând până la cea mai de sus
treaptă în catedrală, în cochilia de melc carnivor
descoperind aceeași sinucidere în fiecare omor

eram unul lângă altul, cu picioarele
încrucișate sub noi, ca yoghinii, ca eschimoșii cu pielea aspră
savurând grăsimea din foci
cu picioarele făcute x sub noi, pe insula de sticlă
dată cu argint pe partea cealaltă
ne țineam de gât pe viața înaltă, ca frații
care nu își mai cer niciodată nimic
ne îmbrățișam prin frunzișul de drag, de frig, prin oaze
și palmieri de ascunziș și mister
eram mână de mână în cartier
traian, bogdan, sau cine eram…
chiar, cine eram, să bem o bere la terasa de vorbe
de destin?
nu știu cine eram, însă am fost
cu mult prea puțin.

numai cuvintele
lui mircea cărtărescu

dintre toate ființele pe care le-am cunoscut
numai cuvintele merită dragostea mea desăvârșită
cuvioasă, credincioasă, deplină
ele nu m-au trădat, nu m-au părăsit niciodată
m-au ținut mereu în miez de pământ, în aer, în lumină
mi-au cusut creierul rupt cu sârme de diamant.

cuvintele mi-au întors fiecare îmbrățișare, orice sărut
mai apăsat, mai pasional
au dansat elegant cu mine, la primul ceai și la ultimul bal
au făcut până la urmă cu mine și sex, uneori tandru
alteori pervers
cum mi-am dorit, de când eram foarte tânăr
până când am murit.

m-au învățat primii pași, cu care am mers
cum să mă înțeleagă mama și tata
și mi-au dat dragoste întâi cu lingurița, apoi cu lopata.

eu le-am înșelat adesea cu femei care m-au ademenit
femei care promiteau viața cu briliante
vieți distruse, crocante
rupte în fălci de dinozauri de plâns, înainte
ca aceștia să dispară
și de îndată ce au reușit să reapară
pe podul de ceară
sub soarele ultimei zile.

pentru mine doar cuvintele sunt dragoste
și de acum înainte doar ele vor fi, puternice
pierdute, despărțite în silabe, fragile.