Diamante din Cartier
Rebecca Maria Cîrcea

Rebecca Maria Cîrcea. Are 16 ani și e elevă în clasa a X-a, la filologie, la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. “Încă de când eram mică, mi-a plăcut acel scurt-circuit de culoare care-mi exploda în minte când citeam, ascultam muzică sau scriam. Era ca un fel de reverie sistematică: ideile mi se loveau, se amestecau, și ceva din ele rămânea înăuntru, aprinzându-mi nevoia de a da sens, de a sculpta cuvintele până când ajungeau să pulseze.”, spune Rebecca Maria Cîrcea.
Consum
Consum corp
Şi vin roşu
Carnea se transformă-n pâine
Sângele blochează
Credința în artere
Consum corp
Și anafură
Apa mi-o sfințesc,
Trupul își procură
Înger filipinez.
Consum corpul altora
Împărtășesc și spovedesc
Am ajuns la carne vie –
Țin post
Mă resemnez.
Consum corp
Și corpul mă consumă
Lichide plesnesc
Inima răsună
Consum corp
Vals din dermă terminat
Alt leș pierdut
În pădure aruncat
Colectiv
Un loc mai bun
Cu țipete de copii
Și porumbei grași.
Fără seringi și stropi de regrete
Cu flori de măr
Și mușuroaie de zâmbete
Fără blocuri goale
Și oameni arși.
Un loc mai bun
Un viitor scris cu lacrimi
Uitate pe pervazul unei case vechi
Acum suntem toți departe
Niciun chip, zâmbet sau bloc
Își mai scrie amintirea la fel
Alexia Curicheriu

Alexia Curicheriu. Are șaptesprezece ani și este elevă în clasa a zecea la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Îi plac mult ploile, cuvintele, oamenii și cafeaua. “În principiu, încerc să nu irosesc timp și viață și vreau să-mi fac cuvintele direct răspunzătoare pentru dorința asta. Cât despre scris – îmi aduce în sine împlinire și curaj să mă uit la lume așa cum e ea.”, mărturisește Alexia Curicheriu.
la colțuri de sferă
se moare de foame în lume
se adoarme în durere
se mestecă oroare pe pâine arsă dimineața
se bea lapte cu pumnul
se înghit furnici odată cu fire de iarbă
2 grade pe scara richter și propria artă ne înghite
se moare înăuntru și afară
în case pe străzi
în inimi în trupuri
se d
ă
r
â
m
ă
totuși
trăim
și ieri
și azi
noi mai trăim
bibelouri
ține-mă strâns până
miros ca tine
să nu-ți mai simt parfumul de bine ce m-am obișnuit cu el
ține-mă în brațe până
învăț ritmul respirației sacadate
gustul dioxidului de carbon denivelările de pe unghia mare
ține-mă pe umărul drept până
aud șiroaiele de gânduri
văd juliturile de după genunchi petele de pe iriși
ține-mă până mă vindec până uit
de tine
după poți să-mi dai drumul
încet
să nu mă sparg iar
Costy Magher

Costy Magher, elev în clasa a XI– a E, a Liceului Teoretic ,,Eugen Lovinescu”. “Dintotdeauna, am fost pasionat de literatură, iar profilul filologie pe care îl urmez m-a adus mai aproape de poezie. Îmi place să dau frâu liber emoțiilor, lăsându-le să dea viață unor creații. Pentru mine poezia este o parte a sufletului pe care fiecare om are datoria să o studieze îndeaproape. Prin intermediul textelor poetice, cuvântul are puterea de a pune în lumină un tărâm infinit, guvernat de inspirație.”, declară Costy Magher.
Milimetru de respirație
Luna expiră pulbere de magmă,
paharul de cristal refractat de la etaj,
abțibildul dă un shot de tequilla,
liniște!
trompeta îngerului
strigă o barză origami,
lampa înghite sirop de tuse,
o mișcare în plus,
o respirație în minus,
pion ucis.
Regina cade în genunchi,
un dulău linge tălpile societății,
niciun om nu s-a oprit la semafor,
verde.
J’ai dit déja, silence!
melcul boloborosește
dulceață de căpșuni la foc mic,
traversează strada,
selfie pe asfalt,
în cochilie puls.
Am spus liniște!
Doar o stea a căzut,
s-a făcut,
într-un final,
liniște.
Scaena Vitae
În reflexia de praf apune soarele,
întuneric, zaț de cafea,
mă îmbrac în fum de țigară
geamul de la baie intoxicat,
noapte cu ochi de husky
mușcă dintr-un flamingo,
la loc comanda.
Deschid sertarul,
păianjen scrie în dantelă,
nu ucide,
erupție de magmă
peste lemn de stejar,
stea regizor,
prunc de lavă,
în frigider bucată de cer
îmi recunoaște amprenta,
condens de auroră,
tăiați!
Ex nihilo pixel de lumină,
actul va urma.
Ștefan Matei Marinescu

Ștefan Matei Marinescu. Are 16 ani și este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Mihai Viteazul din Bucuresti. “Am un teribil entuziasm când citesc și citesc teribil de mult pentru entuziasmul pe care mi-l oferă lectura. Am o pasiune exagerată pentru magia cuvintelor și pentru tărâmul imaginației și mă imaginez copilărind împreună cu personajele cărților preferate, în coloratul univers al lor, respirând pulberea de litere ghiduș construite pentru fermecarea minții, bucurându-mă de infinutu-i trup din atomi de povești. Cărțile-mi sunt fundația pe care mă clădesc, bucurându-mă de ele, bucurându-mă de mine, iar din mine încerc deseori să clădesc alte povești, altora. Scriu proză scurtă și uneori poezie, nu neapărat impulsiv, ci mai degrabă atent, precaut, grijuliu cu cuvintele, mai apropiat felului meu favorit, al unui programator în C++. Iar când nu e programare ori literatură, sigur e muzică căci deseori, cuvânt suflând note printr-un clarinet.”, mărturisește Ștefan Matei Marinescu.
Odată ca niciodată
Odată cum n-ar mai fi,
odată ca niciodată,
cumpăram jucării în loc de prăjituri.
Pierdeam hălci de copilărie,
la cozi unii-ntr-alții burdușiți
să ajungă la toți.
Cu bucăți din noi și bucăți din ele,
răsfirate păsărilor pe drum,
lăsam copiilor noștri firimituri.
Odată ca niciodată,
copiii copiilor noștri în loc de jucării
umpleau prăjiturile cu scrum,
amintiri cu aripile smulse,
pentru a-i uita pe toți.
Poem breloc
M-am înșirat vers,
însurând cuvinte.
Câștigat poezie cu diplomă,
înrămată-n tavan s-o las să prelingă
litere pe creștet.
Mi le voi printa 3D,
poezie solidă
tip bibelou cu mileu în
formă de rimă albă,
bej ori siclam.
Poezie sculptată volumetric,
plastic de agățat la rucsac,
versuri la bucată pentru izbit
cuvintele de pereți.
Poeme suzete,
(pentru sorbit fabule din latex)
Poeme sanitare,
(seringi cu suflet de litere)
Poeme icoane,
cioburi de verset din PLA,
suvenir de mănăstire,
Amin solid!
Ia-i copilului poezia din gură,
Rănește gingia și emisfera stângă!
Denisa Pleșca

Denisa Pleșca. Are 17 ani și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân” din București. “Îmi place să citesc cărți de filosofie și psihologie. Lectura mă ajută să îmi dezvolt gândirea și să descopăr perspective noi.”, spune Denisa Pleșca.
Visez un om fără față.
Stă lângă pat și îmi citește dintr-o carte.
Trage de pătură să mă acopere.
Trage și trage,
Împinge și modelează,
Dar pătura nu ajunge.
Rămân cu picioarele pe dinafară.
Dorm într-o cutie de carton
lângă râul de sub pod.
Un șobolan îmi ronțăie portofelul.
*
Doi bătrâni se așează pe o bancă
în față la primiri urgențe.
Unul scoate o sticlă de țuică,
Celălalt două pahare de plastic.
Nu ne naștem ca o evidență.
Se privesc fiecare pe rând
spre sfârșitul dimineții.
Clopotul bisericii de la ora 12
se trezește din beție.
Ioana Maria Vasilescu

Ioana Maria Vasilescu. Este elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”. “De mică am avut o pasiune pentru artă, iar în poezie și desen m-am regăsit cel mai mult pentru că mi se pare cel mai frumos mijloc prin care poți stârni o emoție în cineva.”, afirmă Ioana Maria Vasilescu.
Împărtășanie
Furtuna e viață
Renașterea e cunoaștere
Moartea e urbanizare
Vinul în pahare turnat
La masă ne-am așezat
Pâinea nu o mai frângem
Ne îmbătăm cu apă îmbuteliată
Dumnezeu a plecat
L-am văzut ieri la piață
Căuta un must ieftin de pus la fermentat
Ca la împărtășanie să fie dat
Autostrada din umbră
Nu las nimic la final de zi
Doar o carte de regrete, fără dovezi,
Câteva amintiri depănate
Ce în trecut și prezent sunt îmbrăcate.
Am iubit și o să o fac în continuare
Dar nu vă obosiți să priviți în oglinda retrovizoare
Căci acolo o umbră își lasă urma
Se uită tânjind și se despăgubește de vină
Pășește pe ruine
În reflexie apare mereu cu tânguire
Așadar, mă îndepărtez cu 180km/h
Și o las să se înece în iluziile proprii
Nu încerc să distrug nămeții
Rămân captivă în noaptea care nu mai e chioară.
